Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, un discurs de Ziua națională, la recepția oferită la Palatul Cotroceni.
01 decembrie 2023

Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, un discurs de Ziua națională, la recepția oferită la Palatul Cotroceni, unde a declarat că 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului. „Va fi un temeinic exerciţiu al maturităţii noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii şi jumătate de la Revoluţia din Decembrie 1989,” a precizat președintele.

Iohannis, mesaj de Ziua Națională: 2024 va fi un an decisiv pentru România. Să rămânem vigilenți în fața curentelor extremiste

Declarația președintelui 
 

"Suntem cu toţii conştienţi că în România mai sunt multe lucruri de făcut, iar schimbările amânate atât de mult timp trebuie să continue într-un ritm mai alert. Susţinerea investiţiilor, întărirea capacităţii instituţiilor de a servi corect interesele cetăţenilor, dezvoltarea infrastructurii, consolidarea serviciilor de sănătate, modernizarea administraţiei publice sunt obiective la care s-a început să se lucreze, dar nu am ajuns încă unde ne-am propus.În ultimii ani, au fost demarate numeroase proiecte mari, inclusiv în zona energetică, unde s-au pus bazele utilizării unor tehnologii verzi care să reducă semnificativ dependenţa de gazul importat, aspect vital în actuala situaţie geopolitică. Au fost pornite reforme ale sistemelor publice, avem noi legi ale educaţiei, continuăm digitalizarea administraţiei, avem asigurate resurse pentru modernizarea Armatei într-un context extrem de dificil. Toate trebuie continuate", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, la recepţia organizată cu prilejul Zilei Naţionale a României. 

 

declaratia lui iohannis

De asemenea, el a afirmat că 2024 va fi un an hotărâtor pentru cum va arăta România viitorului. "Şi aceasta deoarece vom avea alegeri europarlamentare, când îi vom desemna pe cei care ne fac auzită vocea în Uniunea Europeană, vom avea alegeri locale, cele care determină evoluţia comunităţilor în care trăim, alegeri parlamentare, care vor contura majoritatea de guvernare, şi alegerile prezidenţiale, care vor arăta opţiunea românilor pentru cea mai înaltă funcţie în stat", a spus Iohannis.

Powered by GetYourGuide

Şeful statului a declarat că rezultatele alegerilor vor stabili cursul spre care România se va îndrepta în următorii ani. 

"Va fi un temeinic exerciţiu al maturităţii noastre democratice să participăm la toate rundele de alegeri, într-un an în care se vor împlini trei decenii şi jumătate de la Revoluţia din Decembrie 1989. Să nu uităm că drumul către libertate şi democraţie a fost lung şi anevoios şi a implicat sacrificii enorme din partea multor generaţii. Datorită lor, avem astăzi dreptul fundamental de a ne exercita votul, singurul instrument democratic prin care decidem cursul ţării noastre. De aceea, este responsabilitatea noastră să protejăm viitorul naţiunii şi, totodată, să rămânem vigilenţi în faţa curentelor extremiste care, dacă nu suntem suficient de atenţi, pot deveni ameninţări reale la adresa principiilor de bază ale societăţii noastre şi a sistemului nostru de valori", a afirmat Iohannis.

Vezi și Răbufnire la începutul ședinței de guvern. Ciolacu: Nu avem nicio intenție ascunsă legată de Pilonul II