Am străbătut țara în lung și în lat și ne-am gândit să vă dăm o inspirație de călătorie în România. Sunt multe locuri frumoase care merită văzute și descoperite. Noi am ales doar 20 dintre acestea. Să ne spuneți și voi care sunt locurile voastre preferate din România și ce ați vrea să vizitați anul acesta.
Când vrei să lași orașul în urmă cu ale lui clipe sufocante și când vrei să ai momentul tău de respiro, fugi într-un colț de Românie autentică, acolo unde nu e rost nici de îndoială, nici de prea multe întrebări. Măgura și Peștera sunt colțurile de rai, de o frumusețe ireală, care te vor impresiona.
Dacă ajungi în Maramureș, nu rata Cascada Cailor; este o minunăție a naturii care te va fascina. Este cea mai înaltă cascadă din România, șuvoaiele de apă prăvălindu-se peste stânci de la peste 97 de metri înălțime. Ajungi aici din Borșa, pe jos, pe un traseu montan, sau cu telefericul.
Este paradisul nostru, unic în lume, acel tărâm dintre ape, îndepărtat, cu pelicani, cu stufăriș, bărci de pescari și plaje pustii. Iar prima dată, când am ajuns, la Sulina a fost ca o revelație. Este acel loc de care nu ai cum să nu te îndrăgostești și ne-am promis că vom reveni. Este o bucată de Românie frumoasă, adevărată, autentică.
Salina Turda este cea mai mare din țară și oferă experiențe inedite celor care ajung aici. A fost reamenajată în anul 1992 și cuprinde muzeul mineritului și un parc de distracții aflat la 42 de metri adâncime. Dacă tot sunteți la Turda, dați o fugă și la Cheile Turzii, un loc de o frumusețe aparte.
Este sat idilic, situat între munții Călimani și Rodnei, la granița dintre Bucovina și Transilvania. Noi am ajuns aici din Vatra Dornei prin Pasul Tihuța, pe un drum ireal de frumos. Cu mașina veți urca până la 1.200 de metri, pe o șosea ca-n palmă, cu multe serpentine, dar veți fi răsplătiți la fiecare kilometru cu peisaje de poveste. Satul este autentic, încremenit în timp, și nu veți ști ce să admirați mai întâi, atât de frumos este. Pe colinele pline de verdeață, sunt case răsfirate ici-colo, într-un tablou pitoresc, completat de crestele semețe ale munților. Este aer curat și multă liniște.
Celebrul Castel Peleș trebuie văzut o dată-n viață. Este o bijuterie arhitectonică. A fost ridicat, în august 1875, și inaugurat în anul 1883. Regele Carol I a gândit construcția acestui castel ca fiind legătură simbolică între familia regală şi poporul român.
Este satul minune al Transilvaniei din județul Alba. Este un loc superb, cu peisaje care-ți taie respirația, cu case pictate cu alb și verde, cu mușcate în ferestre și cu oameni săritori și faini, și mâncare bună. Dacă nu ai ști unde te afli ai putea spune că ai aterizat în vreun sătuc idilic din Austria.
Colibița este una dintre cele mai spectaculoase destinații de vacanță din România. I se spune și “litoralul de la munte” și asta pentru că aici vei respira aer curat de munte. Colibița și-a câștigat renumele, în ultimii ani, de Alpii României, după ce un studiu a arătat că este unul din puținele locuri din România, unde aerul concurează la puritate cu cel din Alpi, de la cota 2000.
Castelul Corvinilor este cetatea medievală a Hunedoarei, considerat unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România și printre cele mai frumoase din lume. A fost inclus în „Top 10 destinații de basm din Europa’’.
Rezervația Naturală ,,Tinovul Mare” din Poiana Ștampei, Suceava, este unică în Europa și arie protejată de interes național. Este cea mai mare rezervație de turbă (mlaștini), întinsă pe mai bine de 640 de hectare, pe care trebuie să o vedeți. Este frumusețe, natură pură, mister și veți face, cu siguranță, zeci de fotografii unice.
Ați fost la Cazane? Este o zonă tare frumoasă care merită să o puneți pe lista de priorități, atunci când vă gândiți să vă faceți vacanța în România, anul acesta. Nu este un loc atât de promovat și vrem, cumva, să-i facem dreptate, pentru că, aici, turistul chiar are ce vedea și chiar are ce face. În plus, peisajul este unul de poveste și unic, spunem noi. Dunărea curge lent printre stânci impunătoare, creând o zonă uimitoare, cu rezervații naturale, cu arbori seculari și arbuști rari.
Să nu ratați anul acesta Toplița, din Harghita. Micul orășel de la poalele munților Gurghiului, Giurgeului și Călimanilor este locul pe care trebuie să-l ții minte pentru vacanțele tale, fie iarnă, fie vară, pentru că Toplița îți va oferi experiențe diverse: de la pârtie de schi, pârtie de bob din țară, până la celebrul gulaș, dar, mai ales, cazări frumoase și ieftine.
Este cea mai frumoasă cascadă din Apuseni și una dintre cele mai spectaculoase din România. Are o cădere de apă de 30 de metri și o legendă uimitoare: o mireasă nefericită, care încerca să fugă de la nuntă, ar fi căzut pe stânci, iar voalul ei a rămas prins de un colț de piatră.
19. Cetatea Făgăraș, județul Brașov
Cetatea Făgăraș este considerată una dintre cele mai frumoase cetăți din lume. Construcția a început în anii 1310, în locul unei vechi fortificații de pământ, menită să apere Transilvania de invaziile otomane și tătare. Cetatea a cunoscut anii de glorie sub domnia lui Mihai Viteazul. În perioada comunismului, a fost transformată în închisoare de temut. Acum, cetatea este renovată și își uimește turiștii prin atracțiile inedite: de la primirea cu gardă până la instrumentele de tortură ale anilor din urmă.