Trei persoane au fost rănite, luni seară, într-un accident rutier produs pe DN19, în apropierea localităţii Vama, judeţul Satu Mare.
Poliţiştii şi pompierii din Satu Mare au intervenit, luni seară, la un accident rutier produs în localitatea Vama, în care au fost implicate două autoturisme.
„În urma accidentului au rezultat trei victime, rămase încarcerate. Pompierii au acţionat pentru extragerea acestora din autoturism, două persoane de sex masculin, cu vârsta aproximativă de 50 ani şi o persoană de sex feminin cu vârsta aproximativă de 30 ani”, a transmis ISU Satu Mare.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că o tânără de 20 de ani, din Satu Mare, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul aflat în faţa sa şi care ar fi fost condus de un bărbat de 55 de ani, din Negreşti-Oaş”, au transmis, la rândul lor, poliţiştii.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.
Vezi și O femeie a murit după ce a fost bătută, pe stradă, în sectorul 6 din București