Se schimbă întregul sistemul de pensii. După ce Ordonanța de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial, vor fi modificări care îi privește pe pensionari. Despre ce este vorba, vă spunem în continuare.

Se schimbă întregul sistemul de pensii. După ce Ordonanța de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial, vor fi modificări care îi privește pe pensionari. Despre ce este vorba, vă spunem în continuare.

Ce se întâmplă cu recalcularea pensiilor. Șeful Casei de Pensii a făcut anunțul oficial

Powered by GetYourGuide

Cele mai noi articole

17 septembrie 2023

El a anunțat și prelungirea contractelor celor o mie de angajați din CNPP, care fuseseră angajați pe perioadă determinată până la 31 august. Lor li s-a prelungit contractul pentru un an. Pentru că după ce se va finaliza procesul de digitalizare și evaluare a dosarelor de pensii, se trece de 90% din dosarele care au fost evaluate.
 

„Avem alte operațiuni foarte importante în perioada imediat următoare. Pe care trebuie să le facem cu ajutorul acestor angajați. Și vorbesc în principal de certificarea datelor din carnetul de muncă pentru perioada de dinainte de 1 aprilie 2001. Pentru că, după acea dată, totul este digitalizat.

Vrem să le automatizăm și digitalizăm, fiind foarte ușor să putem calcula pensiile pe viitor. Vorbim despre emiterea deciziilor de pensii în sistem centralizat. Vorbim despre 5 milioane de decizii care se vor emite și transmite către Casele Teritoriale de Pensii în vederea verificării, îndosarierii, împlicuirii și transmiterii către beneficiari, către pensionari. Vorbim și despre calcularea dosarelor de pensii provenite din vechiul sistem. Aici avem în jur de 165.000 de dosare pe care va trebui să le evaluăm după ce avem noua formulă de calcul în noul act normativ care vizează sistemul public de pensii”, a spus șeful CNPP pentru România TV.

Dosarele a milioane de pensionari au fost evaluate și digitalizate

 

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a oferit detalii de ultimă oră în legătură cu pensionarea, fie că vorbim despre cumpărarea de vechime în muncă sau despre recalcularea pensiilor.

El a spus că contractele de asigurare sociale privind cumpărarea de vechime retroactivă în muncă, care fuseseră prelungite până în 31 august, au reprezentat un lucru foarte bun și aduc venituri imediate pe termen scurt.

„Avem 130.500 de contracte încheiate pe Ordonanța 163/2020, a căror valoare depășește 420 de milioane. Am considerat util ca această formă să continue și pe viitor. Astfel încât viitorii pensionari pot să-și mai cumpere vechime până la 31 decembrie 2024”, a declarat Daniel Baciu.

Care sunt reglementările Ordonanței 70 privind pensiile publice

 

Ordonanța de Urgență (OUG) nr 70 din 31 august 2023 a fost adoptată în ședință de guvern și publicată în Monitorul Oficial. Ea vizează reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice care a avut în componență patru puncte principale. Acestea sunt:

 

– Prelungirea avizelor pentru condițiile de muncă deosebite și speciale.
– Prelungirea termenului pentru contractele de asigurare ce vizează cumpărarea de vechime retroactivă până la data de 31.12.2024.
– Obligativitatea semnăturii olografe și aștampilei pentru documentele de vechime și sporuri eliberate de angajatori sau deținătorii legali de arhivă.
– Prelungirea contractelor de muncă pentru cei 1.000 de angajați până la data de 31.08.2024. Având ca principal obiectiv certificarea datelor din carnetele de muncă, aflate în baza de date a CNPP. Care vizează perioadele de activitate anterioare datei de 1 aprilie 2001, spre utilizarea lor la calculul pensiilor. 
 

„Suntem la finalul procesului de evaluare și digitizare a dosarelor de pensie având 90% stadiul de progres. Urmând să facem recalcularea după ce noua lege a pensiilor va fi adoptată în actuala sesiune parlamentară.

Reforma sistemului public de pensii este un proces ireversibil. Și sunt convins că se va realiza în perioada următoare!!!”, anunța Daniel Baciu în urmă cu două săptămâni.