Coaliția a decis și cum va elimina toate pensiile speciale! Potrivit unor surse, toate pensiile de serviciu vor fi supraimpozitate cu 20% pe partea plătită de la bugetul de stat. Noul impozit se va aplica inclusiv pentru pensiile militarilor.
“Trebuiesc impozitate şi dacă nu le putem elimina, cum mi-aş dori, şi eventual să stabilim un principiu şi nişte gradaţii foarte clare pentru fiecare categorie în parte, măcar să le impozităm, să le diminuăm, pentru că pensii de tipul celor pe care le-am văzut în spaţiul public de 30, 40, de 70.000 de lei pensie specială în România, e mai mult decât nesimţită. Poţi să ai pensie cât ai contribuit, în privat, de exemplu. Dar dacă tu ai pensie specială pentru că ai fost nişte şmecherii şi ai cumulat cea de şef de penitenciar, cu şef de tribunal şi ai 70 şi ceva de mii de lei pensie, e mai mult decât nesimţit. Şi trebuie să avem o sumă maximă peste care nu se poate trece”, a mai transmis Alfred Simonis.
El a mai fost întrebat care să fie această sumă. “Nu e foarte clar acum, să vedem ce se va întâmpla pe analiza făcută la Guvern. În perioada următoare vom avea la Cameră şi propunerea. Pot să vă spun că s-a eliminat cumulul, pentru că o problema era asta, cumulul mai multor pensii speciale. Adică poţi avea pensia pe contributivitate, cu o pensie specială, că aşa a zis Curtea Constituţională, dar nici nu poţi să ai de fost ambasador, de fost şef de parchet, de fost judecător nu ştiu de care şi să le aduni pe toate, să ai şapte, pensia zece mii de lei, în total 70.000. O iei pe cea mai mare. Îţi dau dreptul să optezi pentru cea mai mare, dar atât, pe care o impozitez. Se adaugă la ea pensia pe contributivitate şi am scăpat de ea”, a explicat preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.
Întrebat cu cât va fi impozitată, Alfred Simonis a răspuns: “15, 20, 25% atâta timp cât am stabilit plafonul maxim sau se va stabili plafonul maxim, nici măcar nu-i foarte important. (…) A trecut deja de Curtea Constituţională. Curtea a spus că e constituţional să impozitezi. Nu poţi elimina anumite categorii.Mi-e complicat să înţeleg de ce nu poţi elimina. Pentru că politica fiscală a statului o face Guvernul, o face Parlamentul. Ceva ce ţi-am dat printr-un act normativ în Parlament poate fi retras printr-un act normativ în Parlament”.
Acesta crede că, până la finalul lunii septembrie, va fi adoptată legea pensiilor speciale în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională. Alfred Simonis a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, ce se întâmplă cu pensiile speciale, având în vedere opoziţia Curţii Constituţionale.
“Decizia Curţii nu e atât de vehementă. Lasă o portiţă. Cred că până la finalul lunii septembrie, vom adopta legea în noua formă, cu modificările cerute de Curtea Constituţională”, a explicat Alfred Simonis.
România, respectând decizii. Poate cineva ne va întreba de ce nu le tăiaţi de tot, ca la parlamentari. Acolo unde am putut să o facem, pentru că este lege distinctă, am făcut-o. Am tăiat la parlamentari, la magistraţi şi la alte categorii. Nu le mai poţi tăia. Pentru că sunt unele decizii care spun că nu au… Şi într-adevăr, la nivel european există conceptul ăsta, magistraţii au în toată lumea pensii speciale”, a transmis preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor.
”E complicat să mă pronunţ cu privire la toţi parlamentarii, pentru că avem şi specimene în Parlament, cu preponderenţă într-un grup parlamentar extremist. Mi-aş dori ca toate (testele – n.r.) să iasă negative. Anumite comportamente, anumiţi parlamentari din spectrul extremist au atitudini ca şi cum n-ar ieşi bine la un astfel de control, dar nu vreau să fac acuzaţii nefondate, n-am elemente în acest sens”, a spus Alfred Simonis, la Prima TV.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, la deschiderea noului an şcolar, că a decis să includă subiectul consumului de droguri în rândul tinerilor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Digitalizarea dosarelor de pensii. Data la care va fi finalizat întreg procesul